Gala premiilor fotbalului italian pe 2009
Autor: Ovidiu Daniel  |  Miercuri, 20 Ianuarie 2010 23:06  |  Vizualizari: 235  |  E-mail

Inter a obţinut 5 premii şi mai multe nominalizăriIbrahimovic

Deşi a plecat în vară la FC Barcelona, atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, fost la Inter Milano, a fost votat de colegii săi din Serie A drept cel mai bun jucător din acest campionat în anul 2009, în cadrul Oscarurilor fotbalului italian, informează site-ul sportitalia.com.

Ibrahimovic a obţinut această distincţie şi în urmă cu un an.

Cel mai bun antrenor a fost ales tehnicianul lui Inter, portughezul Jose Mourinho.

Ceilalţi laureaţi sunt: mijlocaşul Daniele De Rossi (AS Roma) - cel mai bun jucător din campionat; Julio Cesar (Inter) - cel mai bun portar; Pato (AC Milan) - cel mai bun tânăr jucător; Giorgio Chiellini (Juventus Torino) - cel mai bun fundaş; Roberto Rosetti - cel mai bun arbitru; Inter - cea mai bună echipă; Diego Milito (Inter/Genoa) - jucătorul cel mai iubit de public; Fabio Quagliarella (Napoli/fost Udinese) - cel mai frumos gol al anului.

Alte distincţii au fost primite de Diego Milito (cel mai bun marcator) şi Giuseppe Pillon, antrenorul lui Ascoli (premiul Fair Play).

Au mai fost nominalizaţi la aceste premii:

Antonio Cassano (Sampdoria Genova), Alessandro Del Piero (Juventus) - cel mai bun jucător italian;

Kaka (fost la AC Milan, în prezent la Real Madrid), Diego Milito - cel mai bun jucător străin;

Mario Balotelli (Inter), Davide Santon (Inter) - cel mai bun tânăr jucător;

Gigi Buffon (Juventus), Federico Marchetti (Cagliari) - cel mai bun portar;

Maicon (Inter), Paolo Maldini (AC Milan, retras din activitate) - cel mai bun fundaş;

Massimiliano Allegri (Cagliari), Gianpiero Gasperini (Genoa) - cel mai bun antrenor;

Emidio Morganti, Nicola Rizzoli - cel mai bun arbitru.

Comentarii (3)

Subscribe to this comment's feed
Alibec
Sper sa vina si altii din urma.. tare mult mi-ar placea sa il vad in teren la un meci de Cupa pe Alibec...
alessio , 12:17:12 - 24/01/2010
...
sper ca si anul acesta sa luam titlul si daca se poate ,desi va fi enorm de greu liga
budur petru , 20:32:32 - 21/01/2010
...
Ma bucur sa vad ca la titlul de cel mai bu tanar jucator sunt 2 de la INTER!Sper ca Mourinho sa nu ia alt fundas stanga pentru ca Santon se descurca bine si poate sa acumuleze si mai multa experienta!
Arcturus , 11:33:07 - 21/01/2010

Comenteaza

Trebuie sa fii logat ca sa poti posta un comentariu.

busy