|
Inter vs Bologna in etapa I din Serie A, sezonul 2010-2011 |
Autor: Ovidiu Daniel |
Duminica, 01 August 2010 21:38 | Vizualizari: 221 |
|
|
Inter incepe campionatul cu meci acasa Clubul Inter Milano, va pleca în cursa pentru cucerirea unui al şaselea titlu consecutiv la finele lunii august, la Bologna, conform tragerii la sorţi efectuate miercuri a meciurilor din noul sezon 2010-2011 din Serie A. La rândul ei, AS Roma, ocupanta locului secund în clasamentul ediţiei trecute de campionat şi formaţie la care evoluează portarii Bogdan Lobonţ şi Alexandru Pena, va debuta în faţa unei nou promovate, Cesena, la fel ca şi AC Milan, care va primi replica formaţiei Lecce. Clubul Juventus Torino va traversa ţara pentru a da piept cu Bari, în timp ce Fiorentina, echipa lui Adrian Mutu (suspendat până pe 29 octombrie), va juca pe teren propriu cu Napoli. Noul sezon va debuta sâmbătă 28 august, dar Inter, câştigătoarea Ligii Campionilor, va intra în joc abia luni 30 august, la trei zile după ce va fi disputat, la Monte Carlo, Supercupa Europei cu Atletico Madrid, deţinătoarea trofeului Europa League.
 |