Ruşii se întaresc cu italieni
Autor: Ovidiu Daniel  |  Duminica, 08 Noiembrie 2009 12:22  |  Vizualizari: 218  |  E-mail

Bani mulţi pentru antrenorii italieniLuciano Spalletti

Italianul Luciano Spalletti a fost anunţat oficial pentru postul de antrenor al echipei ruse Zenit Sankt Petersburg.

Potrivit Gazzetta dello Sport, fostul antrenor al echipei AS Roma, urmează să-l înlocuiască pe Anatoli Davidov la finalul sezonului, care se încheie luna viitoare. Davidov a fost numit antrenor interimar după demiterea olandezului Dick Advocaat, în luna august.

Antrenorul italian va câştiga la clubul rus 4 milioane euro net pe sezon timp de doi ani, cu o opţiune de un an suplimentar, potrivit presei italiene.

Spalletti a părăsit Roma după doar două etape de campionat în acest sezon. Timp de patru ani, el a fost marele artizan al revenirii Romei în prim plan. Sub conducerea sa, AS Roma a terminat pe locul 2 în Serie A trei ani la rând, a câştigat două Cupe ale Italiei şi a atins de două ori sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Însă, ultimul său an complet la Roma a fost foarte dificil, clubul nereuşind să termine campionatul decât pe locul 6.

Cu patru etape înainte de finalul campionatului, Zenit se află pe locul 3. Clubul a câştigat campionatul Rusiei în 2007, Cupa UEFA şi Supercupa în 2008.

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Comenteaza

Trebuie sa fii logat ca sa poti posta un comentariu.

busy