Criticat, Samuel Eto'o bate în retragere Camerunezul Samuel Eto'o, care a fost criticat recent de compatriotul său Roger Milla, îşi pune problema retragerii de la Mondialul-2010 din Africa de Sud. "Mai merită să merg la Cupa Mondială? s-a întrebat Eto'o la microfonul televiziunii franceze Canal Plus. Mai am câteva zile pentru a reflecta, dar voi vedea dacă participarea mea este importantă, pentru că nu am nevoie de ea în cariera mea". Fostul jucător, camerunezul Roger Milla, cel mai vârstnic fotbalist participant la un turneu final (42 de ani şi 39 de zile în 1994), inventatorul celebrării unui gol cu mişcări de dans sau alte gesturi rituale, a făcut, într-un interviu acordat AFP, o precizare esenţială pentru istoria fotbalului: mişcările sale nu au fost makossa, dans tradiţional african, ci 'Milla-dans'. Mişcarea, preluată acum şi de selecţionerul francez al Camerunului, Paul Le Guen, dar şi de căpitanul Samuel Eto'o, a fost etalată pentru prima oară la Il Mondiale-90 din Italia, inclusiv la meciul România-Camerun, când, abia intrat, Milla a marcat de lângă Andone, ezitant. "Nu este o makossa, ci este Milla-dans! Este un melanj de mai multe dansuri cameruneze, nu numai makossa. L-am făcut spontan, nu a fost deloc pregătit. De atunci, celebrările nu mai au nimic comun cu asta. Se fac salturi, sunt imitate mitraliere, dar totul este calculat, pregătit, nu mai sunt dansuri", a spus Milla. Întrebat în legătură cu perspectivele Camerunului la Mondialele-2010, din Africa de Sud, Roger Milla şi-a exprimat profunda nemulţumire: "Nu mă mai interesează... Nu am fost de acord cu lista de 30 a lui Paul Le Guen. Oamenii sunt supăraţi, nu sunt prea siguri de Le Guen. Cupa Africii pe Naţiuni-2010 din Angola a fost o mare decepţie (eliminarea în sferturile de finală). Samuel Eto'o? Deocamdată, el a făcut mult la Barcelona şi la Inter Milano, dar nimic pentru echipa Camerunului. Nu a răspuns încă aşteptărilor. Camerunul aşteaptă ca el să reacţioneze. Este, de asemenea, o problemă de disciplină", declarase veteranul. "Întotdeauna înaintea competiţiilor, oamenii acriţi se trezesc", a reacţionat Eto'o. "El ce a făcut? Nu a câştigat Cupa Mondială, au jucat un sfert de finală, şi cu ce echipă?!. Aveau una dintre cele mai bune echipe, cu mari jucători în fiecare compartiment. Dacă a cunoscut gloria la 40 de ani, are dreptul să vorbească?", a spus actualul căpitan al "Leilor neîmblânziţi". "În cele din urmă te întrebi: acesta este poporul meu? Acesta este cu adevărat poporul meu? Merită să mă duc la Cupa Mondială?", a conchis Eto'o.
 |