Sneijder: Putem castiga Liga Campionilor
Autor: ionutmt  |  Sambata, 17 Octombrie 2009 10:58  |  Vizualizari: 314  |  E-mail
wesWesley Sneijder a fost decisiv în victoria cu Udinese. Golul marcat contra friulanilor a reprezentat descătuşarea pentru mijlocaşul olandez, care până la acel meci nu reuşise să puncteze pentru Inter. Acum, jucătorul transferat în această vară de la Real Madrid priveşte mult mai încrezător spre viitor. Poate chiar la o finală de Liga Campionilor, împotriva foştilor coechipieri.

„De ce n-ar putea Inter să câştige Liga Campionilor? Avem o apărare foarte puternică, un mijloc bun şi nişte atacanţi fantastici. Cu această combinaţie poţi cuceri trofeul”, a declarat Sneijder într-un interviu pentru SkySport.

Mijlocaşul olandez şi-a ales deja şi adversarul pentru finala de pe Santiago Bernabeu. „Să joc împotriva Realului ar fi ceva special şi sper ca asta să se întâmple în finala Champions League. Normal că încă mă gândesc la fosta mea echipă. Am evoluat acolo doi ani şi încă le urmăresc rezultatele. Sunt în relaţii bune cu toţi cei care mi-au fost colegi, cărora le urez toate cele bune, dar acum sunt la Milano şi mă simt foarte bine aici. Nu e cazul să privesc înapoi”, a spus Wes.

Sneijder nu crede că între Inter şi celelalte favorite din Liga Campionilor este o diferenţă mare şi dă exemplul meciului cu Barcelona: „Nu sunt multe echipe mai puternice decât a noastră. Toată lumea vorbeşte despre Barca, dar ei n-au reuşit decât un 0-0 cu noi. Cred că a fost un rezultat bun. Despre catalani se spune că formează cea mai bună echipă din lume. Asta înseamnă că şi noi suntem o forţă, pentru că am remizat contra lor”.

Noul trequartista al „nerazzurrilor” a vorbit şi despre diferenţele dintre Primera Division şi Serie A. „Nu cred că se poate vorbi de prea multe diferenţe. Ambele campionate sunt dificile. Poate că în Spania se joacă mai tehnic, dar în Italia este foarte greu, mai ales pentru noi mijlocaşii, care trebuie să găsim repede soluţii, pentru că altfel suntem faultaţi”, a conchis batavul.

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Comenteaza

Trebuie sa fii logat ca sa poti posta un comentariu.

busy