2 aproape de 3plă!  Antrenorul echipei Bayern Munchen, olandezul Louis Van Gaal, a admis vineri, la Madrid, cu o zi înaintea finalei Ligii Campionilor, că antrenorul lui Inter Milano, portughezul Jose Mourinho, fostul său elev la Barca şi adversar sâmbătă seară, a devenit ''unul dintre cei mai buni antrenori din lume''. ''Jose Mourinho este un om pe care l-am întâlnit în epoca lui Bobby Robson la Barcelona. Încă de atunci, Jose Mourinho arăta deja cine este, iar după aceea am lucrat împreună timp de trei ani. După un an, ar fi putut să plece, însă a rămas. Era un excelent co-antrenor, antrenor secund. Se ocupa de toate analizele pentru FC Barcelona şi studia toţi adversarii. A făcut o muncă excelentă. Şi chiar dacă nu fac deseori aşa, l-am lăsat să conducă anumite meciuri în acea vreme, deoarece eram convins că are calităţi deosebite. Ştiam că într-o zi va deveni marele antrenor care este astăzi. Era deja un excelent antrenor, iar acum este unul dintre cei mai buni din lume. Şi nu cred că sunt mulţi antrenori care aduc astfel de elogii'', a declarat Van Gaal. Întrebat care sunt diferenţele dintre stilul său şi stilul lui Mourinho de astăzi, tehnicianul olandez a spus: ''Nu pot să vorbesc despre asta, pentru că nu-i văd antrenamentele, nu văd discuţiile tactice şi nici cele cu jucătorii. Nu pot să mă pronunţ şi nu vreau să comit aceleaşi greşeli ca jurnaliştii... El a făcut din echipa sa o echipă care câştigă şi asta este cel mai important''. La întrebarea dacă Mourinho este cel mai bun antrenor al generaţiei sale, Van Gaal a răspuns: ''Jose are 10 ani mai puţin ca mine şi, dacă vorbiţi de generaţia sa, atunci da, el este cel mai bun''. Referitor la principalele diferenţe dintre cele două finaliste, olandezul spune că filozofia lui este de a ataca în permanenţă, de a juca în terenul adversarului. ''Mourinho este puţin mai defensiv, însă are jucători care pot face diferenţa într-un meci. Însă nu cred că jucătorii sunt cei care decid jocul, antrenorii sunt cei care iau deciziile'', a adăugat Van Gaal. Bayern Munchen şi Inter Milano se întâlnesc sâmbătă 22 Mai, la Madrid, pe stadionul ''Santiago Bernabeu'', în finala Ligii Campionilor, de la ora 21,45.
 |